Cum a fost la Angajatori de TOP TIMISOARA 2016


Ajuns la a 9-a ediție, evenimentul "Angajatori De Top" a adus laolaltă:
- 70 de companii cu peste 2500 de joburi pentru studenți, absolvenți şi tineri profesioniști;
- Zeci de SkillShop-uri pentru dezvoltarea ta profesională și personală, precum și Conferințe TechTalks pentru pasionații de tehnologie;
- Ghidul "Planurile celor mai doriți angajatori în 2016" pe care îl primeai după înscriere, Gratuit şi care te pregătește pentru cel mai mare eveniment de recrutare.


Deși mi-aș fi dorit să ajung la eveniment în prima zi, acest lucru nu a fost posibil pentru că am lucrat, dar am fost sâmbătă, pe data de 22 octombrie 2016. Dintre companiile prezente am ales să trec pe Microsoft, Nokia, ZTE, Lidl, Huawei şi Digi. Am vorbit cu echipele prezente și am pus întrebări pe care orice viitor angajat le-ar pune. Am întrebat dacă se cere experiență, iar pentru posturile mai interesante "Da, se cere!". Alte companii angajează după ce ai trecut printr-un program de internship, iar altele sunt interesate să te formeze de la zero.
Interes a fost din partea tuturor, cele mai căutate standuri au fost cele din industria IT și/sau Telecom. A fost destul de aglomerat, iar fiecare companie încerca să atragă candidați prin diferite mijloace. Cei de la Continental au avut un încărcător wireless pentru telefoane la stand, cei de la PEPCO au avut un fel de joc în care trebuie să ghicești ce se afla într-o cutie şi primeai un premiu dacă ghiceai, de la NOKIA primeai brățări, stick-uri şi alte materiale promoționale, iar pixuri găseai peste tot!
Îmi pare rău că nu am văzut şi compania mea la acest târg, dar sigur departamentul nostru de HR se descurcă foarte bine cu recrutările. În plus m-am gândit să public eu mai jos lista cu posturile disponibile. Mai multe detalii găsiți dând click pe fiecare post disponibil!
Mai jos găsiți lista cu parteneri oficiali ai evenimentului:

Nu uita să te abonezi la newsletter pentru alte lucruri interesante!
Thanks for your comment